ProZ.com translation contests »
Fourth ProZ.com Translation Contest: "Raising children" » English to Romanian » Entry by Valentin Cirdei

Source text in English

Translation by Valentin Cirdei (#2116)

When my wife told me she was pregnant, I got that stomach-churning sensation that hits you on a plunging roller coaster. I was excited, yes, but... oh my God. Parenting was for, well, parents.

So here I stand, bug-eyed and sweating buckets like some poorly-drawn cartoon character, the question marks floating in the air around my head while I try to prepare myself for the complete care and responsibility of another living being besides my cat. I'm responsible for making sure this little human doesn't grow up and turn into a complete monster. If the child turns out a social moron-- my fault. If the babe can't find Luxembourg on the map, blame me for not providing a better education. They'll need therapy, and of course that will be on my head too. So many opportunities for wrong turns!

I remember the day my father sat me down and awkwardly told me about the birds and the bees; it was perhaps the most excruciating and embarrassing half hour of both our lives. I can't do that to another human being.

Maybe I'm getting a little ahead of myself here. I can do this, I say; I'll be a great father. My child will be reared a well-rounded, educated, upstanding citizen of the world, and he or she won't hate me.

And then I imagine the baby, still safe within the confines of my wife's belly, suddenly opening an alarmed eye as the thought enters his or her mind: "What if my dad just can't hack it?
Când nevastă-mea m-a anunţat că e însărcinată, am simţit un gol în stomac, ca atunci când eşti pe un montagne russe şi te avânţi în gol. Vestea mă bucura, cum să nu, dar… vai de capul meu. Vocaţia părintească era pentru părinţi, ce mai.

Şi uite-aşa, cu ochii gogonaţi, cu apele curgând de pe mine, ca un personaj de benzi desenate nereuşit, cu semne de întrebare suspendate în jurul capului, înfruntam perspectiva unei alte fiinţe ce are să-mi solicite întregul simţ de responsabilitate şi grijă, asta în afară de pisica mea. Eu am să mă asigur că omuleţul nu se transformă într-o bestie umană. Dacă devine un ciudat, a mea va fi vina. Dacă odorul nu găseşte Luxemburgul pe hartă, eu voi fi cel ce i-a refuzat o educaţie mai bună. Va avea nevoie de consiliere psihologică, care tot pe mine o să cadă. Primejdiile pândeau la tot pasul!

Ţin minte când tatăl meu m-a luat deoparte şi a demontat mitul berzei, în cea mai chinuitoare şi penibilă jumătate de oră pe care am trăit-o amândoi. Nu mi-aş putea tortura copilul astfel.

Poate mă grăbesc cu pronosticurile. Doar sunt în stare să-l cresc. Voi fi un tată de milioane. Copilul meu va fi un cetăţean al lumii exemplar, educat şi plurivalent. N-are de ce să mă urască.

Şi apoi îmi apare copilul în minte. În gluga sa placentară, o întrebare îl face să caşte un ochi speriat: „Şi dacă taică-meu o dă în bară?”